Este o specializare grea dar esențială care sprijină și completează stomatologia, abordând problemele complicate ale zonei capului și gâtului ce nu pot fi tratate prin metode convenționale. Fie că este vorba de inserarea implanturilor dentare, corectarea malformațiilor faciale sau tratarea traumatismelor, chirurgul maxilo-facial joacă un rol vital în restabilirea sănătății și funcționalității cavității bucale și a structurilor asociate.
Medicii specialiști în chirurgie oro-maxilo-facială necesita o dublă licențiere, și anume în: Stomatologie și Medicină Generală cea ce presupune foarte mulți ani de studii și specializare postuniversitară.
Astfel medicii specialiști Chirurgie OMF au absolvit Facultatea de Medicină Generală (6 ani de studii) + Facultatea de Stomatologie ( 6 ani de studii) + minim 5 ani de pregătire chirurgicală studii postuniversitare în cadrul Rezidentiatului + 1 an de supraspecializare în Implantologie Orală întrunind astfel mai bine de 18 ani de pregătire medicală și chirurgicală temeinică.
Datorită naturii muncii noastre, medicii specialiști în chirurgie oro-maxilo-facială lucrează în echipe mixte în sală de operații alături de o mare varietate de specialiști din alte domenii medicale înrudite sau conexe, precum: chirurgie plastică și reparatorie, ORL, ortopedie și ortodonție, radiologie, neuro-chirurgie, dermatologie, oftalmologie, logopedie, etc
Tratarea pacienților cu afecțiuni complexe ale maxilarelor, infecții ale țesuturilor moi sau ale oaselor, tumori, chisturi, malformații congenitale, etc. necesita calificare, performanță, atenție, concentrare și dedicație din partea chirurgilor OMF.
Dacă aveți nevoie de un consult specializat și vă confruntați cu probleme dentare sau faciale complexe care nu pot fi rezolvate de medicii stomatologi nu ezitați să ma contactați. Programarea la timp la un specialist în Chirurgie maxilo-facială poate aduce o îmbunătățire majoră în succesul tratamentului; împreună putem gasi mai multe opțiuni care până acum erau imposibil de luat în calcul ca tratament și putem rezolva cazuri foarte dificile având o experiență de peste 15 ani.
| Tratamente complexe de reconstrucție și reabilitare orală |
| Reconstrucții osoase ghidate cu adiție de bio os și membrane de colagen |
| Tratamentul afecțiunilor sinusale |
| Tratamentul traumatismelor capului și gâtului |
| Tratamentul chisturilor și tumorilor benigne ale oaselor maxilare |
| Tratamentul afecțiunilor glandelor salivare |
| Tratamentul defectelor de formare și creștere, congenitale sau nu |
| Tratamentul disfuncțiilor articulației temporo-mandibulare |
| Tratamentul infecțiilor și supurațiilor |
| Tratamentul tumorilor maligne din teritoriul OMF |
Sinus lifting-ul este o procedură de adiție osoasă folosită în zona posterioară a maxilarului atunci când osul disponibil nu permite inserarea corectă a unui implant dentar. Planul de tratament se stabilește după consult și investigații imagistice, pentru a aprecia înălțimea și densitatea osului și a alege soluția potrivită.
Citește mai mult ...
Abcesul dentar poate apărea atunci când o infecție locală nu se poate drena și se manifestă prin durere, umflare sau sensibilitate la masticație. Tratamentul urmărește controlul infecției, drenajul atunci când este indicat și tratarea cauzei dentare sau parodontale.
Afla mai mult ...
Chisturile și tumorile maxilare pot interesa osul, mucoasa orală sau țesuturile moi și necesită o evaluare atentă de chirurgie oro-maxilo-facială. Diagnosticul se bazează pe consult și imagistică, iar pentru leziunile excizate confirmarea histopatologică stabilește conduita corectă de tratament și urmărire.
Afla mai mult ...
Fracturile maxilarului și ale oaselor feței apar frecvent după traumatisme și pot afecta mușcătura, masticația și simetria facială. Evaluarea clinică și imagistică permite stabilirea tratamentului chirurgical și a colaborării necesare cu alte specialități medicale. În situațiile în care este indicată, osteosinteza cu plăcuțe și șuruburi Stryker poate stabiliza fragmentele osoase pentru vindecare în poziția corectă.
Citește despre ...